“Accesibilitatea, legăturile acestui cartier cu centrul orașului, dezvoltarea comunității de afaceri, alături de diversificarea ofertei educaționale, culturale și de divertisment reprezintă repere principale ale acestei noi etape”, spune Daniela Kasper, director general al companiei Kasper Development, care a lansat, la începutul acestui an, cea de-a cincea fază de dezvoltare a cartierului Coresi Avantgarden. Construit în perimetrul fostelor platforme industriale Tractorul și I.A.R. Brașov, Coresi Avantgarden își consolidează statutul de cartier creativ, rezilient și sustenabil. Faza a cincea de regenerare a fostei platforme industriale aduce un plus de conectivitate la toate nivelurile, de la noi elemente de infrastructură, la noi oportunități de petrecere a timpului liber și de interacțiune în comunitate, potrivit unei planificări pe termen mediu, până în anul 2025. Respectând o strategie integrată de dezvoltare, compania Kasper Development, alături de partenerii săi, și-a propus să transforme acest cartier în cel mai important centru rezidențial și comercial al orașului până la finalizarea lucrărilor de construcție.

 Rep: Coresi Avantgarden a devenit unul dintre cele mai importante centre ale Brașovului. Vă pregătiți să îmbogățiți acest cartier cu noi facilități și resurse, în cea de-a cincea fază și ultima de dezvoltare. Care sunt principalele repere ale acestei etape?

 Daniela Kasper: Este un privilegiu pentru noi să participăm la procesul de transformare fizică a unei zone industriale distruse, de la care, până nu demult, îți întorceai privirea, într-un cartier plin de viață, dinamic și efervescent, animat de oameni și de activitate comercială. În contextul dezvoltării sale accelerate, dorim să activăm comunitatea oferind noi spații de întâlnire, noi oportunități de dezvoltare și interacțiune socială și noi posibilități pentru petrecerea timpului liber. Accesibilitatea, legăturile acestui cartier cu centrul orașului, dezvoltarea comunității de afaceri, alături de diversificarea ofertei educaționale, culturale și de divertisment reprezintă, la rându-le, repere principale ale acestei noi faze. Respectând cele mai noi concepte de locuire, cartierul Coresi Avantgarden are un grad sporit de independență în raport cu orașul, dar va fi strâns legat de acesta, printr-o infrastructură robustă și funcțională, cu deschideri largi și căi rapide către centru.  Comunitatea de afaceri rămâne și în această etapă o prioritate pentru un cartier care dorește să-și asume rolul de motor economic al orașului Brașov. Vom continua dezvoltarea sectorului de business, urmând ca, până în anul 2025, peste 10.000 de angajați să vină în fiecare zi la serviciu în cartierul Coresi Avantgarden. Nu în ultimul rând, acordăm o atenție deosebită infrastructurii culturale, cunoscând rolul său de important activator al dezvoltării și reconversiei urbane. Kasper Development, alături de partenerii săi, susține comunitățile artistice, profesioniști pe care îi așteptăm să ni se alăture în acest proces complex de dezvoltare.

Lansați noua fază de dezvoltare într-un context economic tensionat și, din anumite puncte de vedere, încă impredictibil. Cum v-a influențat din punct de vedere financiar criza sanitară?

 2020 a fost un an plin de provocări, nu doar pentru că situația sanitară a schimbat protocoale de lucru și le-a impuns companiilor noi bugete și strategii pentru a se adapta, dar, mai ales, pentru că oamenii trec printr-o lungă perioadă de incertitudine și își planifică viitorul cu prudență. Ca fiecare dintre celelalte sectoare economice, încercăm să înțelegem corect motivațiile comportamentale, pentru a putea anticipa care sunt schimbările reversibile și care sunt cele care vor persista. Situația este fluidă, în desfășurare. Rămâne să ne testăm competența în managementul incertitudinii. Din punct de vedere financiar, noi am fost suprinși de această criză într-un moment bun. Nu întâmplător. Am construit acest moment cu atenție în trecut. Criza imobiliară din 2008 ne-a fost cel mai bun profesor, iar lecțiile extrem de grele pe care le-am învățat atunci ne-au fost de folos în următorii 12 ani. Am învățat din experienta ultimilor 15 ani  să nu lăsăm prea mult loc hazardului, să nu risipim, să nu testăm strategii riscante în momente de glorie, ci să rămânem modești, raționali și cu picioarele pe pământ. Am lucrat fără întrerupere anul trecut. Nu am oprit activitatea nici măcar o singură zi. Contextul ne-a constrâns, însă, să reducem investițiile până la intrarea în normalitate. Ne-au fost perturbate activitățile, dar nu neapărat în detrimentul nostru. Am folosit această conjunctură pentru a lucra la îmbunătațirea acelor aspecte pentru care nu s-a găsit timp în perioadele foarte aglomerate. Am pregătit viitoarele proiecte mult mai amănunțit și am  îmbunătățit procesele din cadrul proiectelor aflate în derulare.

Care au fost greșelile din care ați invățat lecții importante în derularea afacerilor?

 „Prea mult și prea repede” – acest tip de obiectiv, fără îndoială atragător, se poate transforma într-o vulnerabilitate. Evaluarea obiectivă, din multiple perspective, a tuturor elementelor interdependente reunite în cadrul unui proiect este vitală pentru eficientizarea acestuia. Analiza este utilă atât pentru evitarea erorilor, cât și pentru consolidarea echipei. Am învățat să planificăm amănunțit un proiect înainte de a-l pune pe linie, să ne aplecăm asupra tuturor detaliilor tehnice sau financiare încă din fazele premergătoare, pentru a nu ne afla în situația de a le gestiona pe măsură ce apar, în etapa de implementare. Viziunile departamentelor implicate într-un proces atât de complex se intersectează în diverse etape. Cu cât se vorbește mai mult și din mai multe perspective despre un proiect înainte de demararea lui, cu atât devin mai clare greșelile care pot fi evitate și punctele în care planul poate fi optimizat. Tema devine familiară pe măsură ce este pusă în discuție. Ea unește și motivează oamenii încă din momentul în care planul există doar pe hârtie sau doar în mințile celor care discută despre el. Diferențele de abordare, punctele de vedere exprimate, obiecțiile, toate dezbaterile pe marginea unui proiect demonstrează că nu este vorba despre o perspectivă unică. Iar asta stimulează spiritul de echipă și motivația celor care vor colabora pentru materializarea unei idei. Această etapă are o importanță vitală pentru o companie, în măsura în care a crea un proiect rezidențial nu înseamnă să pui betonul și fierul împreună, ci, mai ales, să creezi un mediu stabil și predictibil, în care un colectiv amplu și eterogen să poată experimenta idei creative și eficiente.

Ați avut mari eșecuri?

 Fiecare client căruia, în mod obiectiv, nu i-am putut oferi o experiență excelentă în diferitele noastre etape de dezvoltare a reprezentat o lecție responsabil evaluată și asumată, care ne-a arătat unde mai avem lucruri de îmbunătățit și unde trebuie să mai creștem. Orice astfel de eșec ne-a ridicat exigențele. Ne-a adus frământări și întrebări utile, care ne-au nuanțat perspectiva asupra succesului și ne-au sugerat măsurile necesare pentru a-l atinge.

Poate că nu ar fi complet lipsit de semnificație să știm cine coordonează aceste proiecte ample.   O manieră de a vă cunoaște ar fi prin hobby-urile dvs sau destinațiile preferate de vacanță…

 Natura îmi este cel mai puternic aliat în căutarea armoniei. Ador sportul în natură. Bicicleta și drumețiile pe munte sunt ocazii de a mă conecta cu mine și cu ceva superior mie, un ritual necesar pentru a-mi regăsi echilibrul interior după tumultul zilelor săptămânii. Prețuiesc timpul, uneori chiar în detrimentul altor resurse, știind că idealuri mai înalte decât cele materiale dau sens, inspiră, motivează și stimulează creativitatea atât de necesară supraviețuirii unei afaceri. Iar inspirația are strânsă legătură cu viața însăși, cu oamenii, cu călătoriile, cu tot ce ai. Un gând prețios are nevoie de o clipă de liniște. Liniștea din prispa unei case vechi pe care o găsești pe străduțele înguste din Brașov, din Napflio sau din Rothenburg. Înainte de criza sanitară descoperisem India și exploram cu încântare o cultură cu mult diferită de a noastră, încântată de tradițiile ei valorase și rare. M-au fermecat străzile Indiei și am înțeles agitația lor pestriță mai puțin ca pe un spectacol surprinzător pentru străini și pentru turiști, ci mai degrabă ca pe o desfășurare normală și firească a vieții. Îmi doresc revăd India. Mi-ar plăcea, de asemenea, să călătoresc în Nepal. Vacanțele rămân încă o promisiune pentru mai târziu. Până atunci, suntem norocoși să avem un paradis chiar aici, la picioarele noastre: Brașovul, care ne oferă totul. Nu ducem lipsă de nimic.

KASPER DEVELOPMENT. Unul dintre cei mai importanți dezvoltatori din Transilvania și pionier al pieței imobiliare în Vestul țării, compania Kasper Development, condusă de Daniela Kasper, a fost înființată în 2005, având ca prim proiect construirea unui bloc de locuințe în Cluj Napoca. În prezent, compania a finalizat peste 3.000 de apartamente, are 110 angajați si a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 29.166.000 de euro. Planurile pe termen mediu vizează dezvoltarea companiei prin extinderea proiectelor de construcții în alte orașe, inclusiv Cluj Napoca și București.

Articol preluat de : https://transilvania365.ro/